Mureș, Harghita, Covasna și Brașov, cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată
Publicat de APETRI MARGARETA, 22 iunie 2021, 11:13
Potrivit meteorologilor astăzi în zonele de munte, în Oltenia, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.
Tot azi în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi în creștere
Și în județele Tulcea, Galați, Brăila și Vaslui, aztăzi, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 40…60 l/mp.
De asemenea, de mâine până vineri valul de căldură va cuprinde treptat toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri, va fi caniculă în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, iar joi și vineri în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.
Mâine, județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare se află sub cod portocaliu de căldură și disconfort termic accentuat.
Bianca Tomu’