Mureş: Fond pentru situaţii de urgenţă de 100.000 lei pentru persoanele autoizolate
Publicat de Corina Muntean, 10 martie 2020, 19:56
Consiliul Judeţean Mureş a adoptat, azi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, constituirea unui fond pentru situaţii de urgenţă în valoare de 100.000 lei pentru persoanele autoizolate sau carantinate pe fondul măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cu coronavirus.
De asemenea, pentru spitalele aflate în subordinea CJ Mureş, Spitalul Clinic Judeţean Mureş şi Spitalul ‘Gheorghe Marinescu’ din Târnăveni, au fost luate măsurile impuse de lege pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu coronavirus.