Mureş: Control judiciar pentru cele trei persoane din conducerea şcolii în dosarul diplomelor fictive
Publicat de APETRI MARGARETA, 21 februarie 2024, 11:47 / actualizat: 1 martie 2024, 12:25
Tribunalul Mureş a respins, ieri, propunerea de arestare preventivă faţă de cele trei persoane din conducerea Şcolii Postliceale Sanitare ‘Eugen Nicoară’ din Reghin inculpate în dosarul diplomelor fictive, dispunând măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Instanţa a dispus ca pe perioada controlului judiciar cei trei inculpaţi vor avea o serie de obligaţii, precum şi interdicţia de a părăsi ţara sau comunicarea cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii.
Încheierea nu este definitivă având drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Precizăm că în urma celor 12 percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, au fost descoperite şi ridicate sisteme informatice, medii digitale de stocare şi înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor. Faţă de 6 persoane au fost luate măsuri preventive.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, din cercetări a mai reieşit că alte două persoane, un bărbat şi o femeie, ambii angajaţi ai unei instituţii publice, ar fi divulgat reprezentanţilor şcolii postliceale aspecte din ancheta penală, despre care ar fi avut cunoştinţă.