Mureș: Accesul în sediile instanțelor și parchetelor nu se face în baza certificatului verde
Publicat de Corina Muntean, 27 octombrie 2021, 11:40
Motivul este că noile restricții impuse de autorități nu pot îngrădi dreptul la justiție al oamenilor.
Președintele Curții de Apel Tg. Mureș, Andreea Ciucă, a explicat pentru Radio Târgu Mureș că justițiabilul trebuie să poată fi de față pentru a-și susține cauza:
Spre deosebire de Hotărîrea de Guvern care prevede accesul în anumite locuri, condiționat de prezentarea certificatului vaccinare anti-covid, în Legea 114 privind unele măsuri în domeniul justiției în contextual pandemiei, nu există o astfel de prevedere. Aici lucrurile sunt complicate, din perspectiva drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, de respectat dreptul de acces la justiție, și dreptul la apărare, adică justițiabilii care trebuie să se prezinte la instanță, să nu își vadă drepturile acestea negate, fără nicio posibilitate de a participa la propriile cauze, pentru a și le susține.
Judecătoarea Andreea Ciucă a subliniat că măsurile de protecție se vor respecta în continuare cu strictețe în instanțele arondate Curții de Apel Tg. Mureș, adică igienizarea spațiilor, distanțare, purtarea măștii
Toate aceste măsuri, care pot fi văzute și pe site-ul instanței, www.curteadeapelmures.ro, se aplică în egală măsură și avocaților.