Mureș: 75 de cazuri de gripă într-o săptămână
Publicat de Rotar Mirela, 18 ianuarie 2023, 15:15
Potrivit datelor centralizate ale Direcției de Sănătate Publică Mureș, infecțiile respiratorii au fost în creștere săptămâna trecută în județ, atât față de săptămâna anterioară, cât și față de aceeași perioadă a anului trecut.
Atât la medicii de familie cât și la Unitățile de Primiri Urgențe din județ s-au diagnosticat aproape 8.000 astfel de îmbolnăviri, dintre care 75 de cazuri de gripă.
În acest sezon, au fost confirmate clinic și în laborator 235 de cazuri de gripă în județul Mureș.
Autoritățile recomandă, și în luna ianuarie, vaccinarea antigripală, în special a persoanelor cu boli cronice și a vârstnicilor.
Vaccinurile gratuite oferite de Ministerul Sănătății s-au epuizat, în schimb sunt autorizate mai multe farmacii în țară care fac, contra-cost, vaccinări antigripale. În județul Mureș este autorizată o singură farmacie, Dr. Max din cadrul Complexului Comercial de pe strada Gheorghe Doja din Târgu Mureș, precizează directorul DSP Mureș, dr. Iuliu Moldovan:
Tendința este de creștere în continuare a afecțiunilor respiratorii, atât a virozelor și pneumoniilor cât și cazurile de gripă, în ultima săptămână având 75 de cazuri confirmate la nivelul județului Mureș. Există posibilitatea de a se vaccina la nivelul medicilor de familie și avem o farmacie în Târgu Mureș autorizată să facă vaccinare anti-gripală contra cost.
La nivel național sunt aproape 100 de farmacii autorizate pentru a efectua vaccinare antigripală, până în acest moment, dintre care o treime doar sunt din județul Iași iar 12 sunt din județul Brașov.
Cristina Bulbescu