Mureş: studenţii medicinişti fac practică la medicii de familie
Publicat de radiomures, 14 martie 2013, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:03
În premieră la Tîrgu-Mureş, studenţii medicinişti fac practică la cabinetele medicilor de familie.
Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş a iniţiat reformarea învăţământului universitar la specializarea medicină de familie, chiar din acest semestru.
S-au încheiat parteneriate cu mai mulţi medici de familie care vor primi în practică studenţii din anul terminal.
Până acum practica se efectua doar la spitale, spune rectorul UMF, Leonard Azamfirei.
Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familie, Rodica Tănăsescu, prezentă la Forumul Medical de la Tg.Mureş, a salutat iniţiativa conducerii UMF Tîrgu-Mureş şi a cerut sprijin pentru extinderea acestei proceduri la nivel naţional.
Medicii de familie care intră în parteneriat cu UMF Tîrgu-Mureş vor fi „recompensaţi” profesional, adică vor beneficia gratuit de cursuri postuniversitare şi credite.
Cristina Bulbescu