Mureş: promovabilitate scăzută la simulări
Publicat de radiomures, 19 martie 2013, 13:07 / actualizat: 4 martie 2015, 13:23
Mai puţin de o treime din elevii mureşeni care au susţinut simularea la bacalaureat şi evaluare naţională au luat note de trecere.
Cele mai slabe rezultate la bac au fost la matematică.
Promovabilitatea este de doar 30%, iar în Liceul Tehnologic Dumbrăvioara niciun elev nu a obţinut note de trecere.
Au fost totuşi la această probă şi note de zece, 19 la număr.
La istorie procentul este mai bun, de 76%, iar două licee din Tg.Mureş au avut rată de promovare de 100 % – Colegiul Naţional „Unirea „ şi Liceul Vocaţional „Mihai Eminescu”.
În ceea ce priveşte simularea la evaluarea naţională, la matematică promovabilitatea este de doar 33%, iar în 8 şcoli niciun elev nu a luat notă de trecere.
În 9 şcoli promovabilitatea a fost mai mică de 10%.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Camelia Irimie Matei, a precizat că datele vor fi analizate, iar pe baza acestora se va lua o decizie pentru îmbunătăţirea notelor la examenele reale.
Toate notele obţinute de elevi la simulare vor fi trecute în catalog.
Raluca Creţ