Municipiul Târgu Mureș va avea un sistem de gestionare inteligentă a traficului
Publicat de Corina Muntean, 15 iunie 2020, 15:01
Acesta va veni în ajutorul celorlalte proiecte de creștere ale mobilității urbane ale municipiului și are să fie achiziționat printr-un contract încheiat între municipalitate si ADR Centru.
Noul sistem de management al traficului, va include 40 de intersecții de pe principalele artere de trafic care străbat orașul și va cuprinde echipamente de gestionare și monitorizare a traficului precum și un centru de comandă.
Sistemul care va fi instalat la Târgu-Mureș este unul futurist, apreciază purtătorul de cuvânt al ADR Centru, Nicolae Mărginean:
Ar fi asemănător cu ce se vede prin filme însă în realitatea va fi un sistem mult mai pragmatic. Să nu uităm că municipiul Târgu-Mureș a fost primul din regiune care a implementat sistemul de monitorizarea publică care are să fie conectat la cel de management al traficului iar daca operatorii umani vor observa că există un potențial de blocare al anumitor artere, vor putea intervenii si să schimbe timpii semafoarelor pentru a fluidiza circulația, chiar dacă întreg sistemul va putea fi controlat de un calculator.
Proiectul pe baza căruia va fi realizat acest sistem de management al traficului are o valoare de peste 31 de milioane de lei, din care circa 25 de milioane reprezintă fonduri nerambursabile.
Se estimează că proiectul va fi finalizat la sfârșitul lunii octombrie 2023.
Vlad Todoran