Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Municipiul Săcele va avea, în curând, cinci stații de încărcare pentru mașinile electrice și pentru cele cu propulsie hibridă

Radio România Mureș
Foto: Foto: AFP

Publicat de Rotar Mirela, 7 iunie 2022, 14:43

   Asta în contextul în care numărul mașinilor electrice din oraș a crescut considerabil în ultimii ani, iar investiția era necesară.

    Viceprimarul municipiului Săcele, Géczi Gellért:

   Au fost niște studii conexe – ca să le spun așa – în ceea ce privește evoluția numărului acestor vehicule înmatriculate pe raza municipiului Săcele. La ora actuală avem zeci de mașini și tendința este una crescătoare. Drept urmare, am decis și noi să aplicăm la acest program lansat de către Ministerul Mediului, acel program cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi. Cele cinci stații urmează să fie montate în cinci locații distincte ale municipiului nostru, trei în cartierele de blocuri, respectiv cartierul Electroprecizia, cartierul Ștefan cel Mare și cartierul Movilei, respectiv câte o stație în zona Turcheș și o stație în zona Baciu.

   Valoarea totală a proiectului este de 1,4 milioane de lei, din care primăria are o parte de cofinanțare de aproximativ 450.000 de lei.

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie, cu peste 62% faţă de aceeaşi lună a anului trecut (INS)
Social vineri, 12 decembrie 2025, 13:49

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie, cu peste 62% faţă de aceeaşi lună a anului trecut (INS)

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în luna noiembrie, cu peste 62% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, dar având un preţ în...

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie, cu peste 62% faţă de aceeaşi lună a anului trecut (INS)
Memorialul „Suflarea vieții”, inaugurat la UMFST Târgu Mureș
Social vineri, 12 decembrie 2025, 12:00

Memorialul „Suflarea vieții”, inaugurat la UMFST Târgu Mureș

Locul fostului Spital de Terapie Intensivă pentru bolnavii Covid-19 din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie...

Memorialul „Suflarea vieții”, inaugurat la UMFST Târgu Mureș
Studenții se alătură protestului din această seară, din Piața Victoriei
Social vineri, 12 decembrie 2025, 11:47

Studenții se alătură protestului din această seară, din Piața Victoriei

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se alătură protestului organizat în această seară, în Piața...

Studenții se alătură protestului din această seară, din Piața Victoriei
Sancțiuni de peste 650.000 lei date luna trecută de ITM Mureș
Social vineri, 12 decembrie 2025, 11:41

Sancțiuni de peste 650.000 lei date luna trecută de ITM Mureș

Inspectorii de muncă au efectuat 85 de acțiuni de control din care 55 în domeniul relațiilor de muncă si 30 în domeniul securității și...

Sancțiuni de peste 650.000 lei date luna trecută de ITM Mureș
Social vineri, 12 decembrie 2025, 10:00

Mureș: Autoturism răsturnat sub un pod, victimă cod roșu

Un autoturism s-a răsturnat azi noapte sub un pod, pe raza localității Sighișoara. Accidentul s-a petrecut la ieșirea spre localitatea Saeș,...

Mureș: Autoturism răsturnat sub un pod, victimă cod roșu
Social joi, 11 decembrie 2025, 19:09

Percheziţii în Covasna, Neamţ şi Bacău într-un dosar de comercializare a produselor contrafăcute

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, astăzi, percheziţii domiciliare în judeţele Covasna,...

Percheziţii în Covasna, Neamţ şi Bacău într-un dosar de comercializare a produselor contrafăcute
Social joi, 11 decembrie 2025, 18:28

Harghita: Peste 7.300 de kilograme de produse, donate la Colecta Naţională de Alimente, la punctele organizate de Caritas

Peste 7.300 de kilograme de produse au fost donate la Colecta Naţională de Alimente la punctele organizate în Harghita şi Covasna de Asociaţia...

Harghita: Peste 7.300 de kilograme de produse, donate la Colecta Naţională de Alimente, la punctele organizate de Caritas
Social joi, 11 decembrie 2025, 17:00

Studenții de la UMFST Târgu Mureș învață despre schimbările climatice

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș a organizat astăzi o dezbatere...

Studenții de la UMFST Târgu Mureș învață despre schimbările climatice