Multe egaluri în SuperLiga de fotbal
Publicat de Rotar Mirela, 20 ianuarie 2025, 07:31
Duminică, 19 ianuarie, au avut loc două jocuri contând pentru etapa a 22-a a SuperLigii de fotbal, ambele încheiate cu același scor, de egalitate: FC Botoșani – CFR Cluj 1-1 și Universitatea Craiova – Dinamo București 1-1 (FOTO).
Runda a început vineri, 17 ianuarie, cu meciurile: Unirea Slobozia – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-2 și FCSB – AFC Hermannstadt 1-1.
Sâmbătă, 18 ianuarie, s-au disputat tot două partide: Universitatea Cluj – Gloria Buzău 2-1 și Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0.
Luni, 20 ianuarie, sunt programate ultimele confruntări: Farul Constanța – UTA Arad (de la ora 17:00) și Rapid București – Politehnica Iași (de la ora 20:00).
Până în prezent, în această etapă s-au înregistrat patru rezultate de egalitate, din șase întâlniri.
În fruntea ierarhiei se menține Universitatea Cluj (cu 40 de puncte), urmată de FCSB (cu 38 de puncte) și Dinamo București (cu 37 de puncte). Formația din zona noastră, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, se află pe locul 7 (cu 30 puncte).
Autor: Septimiu Cioloboc