MTI: Partea română poate să înceapă măsurătorile pe braţul Chilia şi canalul Bâstroe din data de 15 martie

Publicat de Rotar Mirela, 3 martie 2023, 15:04
Specialiştii români vor putea începe măsurătorile pe braţul Chilia şi canalul Bâstroe din data de 15 martie 2023, s-a convenit azi în cadrul primei întâlniri tehnice româno-ucrainene referitoare la canalul Bâstroe, informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Totodată, s-a stabilit ca punct unic de contact câte un expert al fiecărei părţi, iar aceştia urmează se se întâlnească luni, 6 martie, pentru a stabili detaliile planului de efectuare a măsurătorilor pe Braţul Chilia şi pe Canalul Bâstroe, care sunt estimate să dureze 10 zile.
Partea ucraineană va asigura securitatea navelor şi personalului românesc, pe toată perioada activităţilor de măsurare.