Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

MRU la Sighişoara Medievală

Publicat de radiomures, 27 iulie 2013, 18:03

Festivalul „Sighișoara Medievală” a fost vizitat și de fostul prim-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu.

Cetatea Medievală de la Sighișoara este, la această oră, plină de vizitatori interesați de evul mediu. Comercianții din Cetate spun că lipsa banilor se simte și la buzunarul cumpărătorilor.

 Mai jos le puteţi asculta opiniile:

 Vizitatorii, fie că sunt pentru prima dată la festival, fie că sunt deja obișnuiți ai festivalului au întâlnit o atmosferă foarte primitoare.

Iată ce au de zis:

Pentru prima dată, la Festivalul de la Sighișoara a fost și fostul prim-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu, care a fost impresionat de cele văzute în Cetate.

Îi puteţi asculta impresiile mai jos:

La această oră debutează în Piața Drăculeștilor concertul trupei Terra Alba, iar în Piața Cetății, începând cu ora 21,00,  se va juca piesa de teatru „Vlad – Cavalerul Dreptății”.
Programul de mâine include școli de lupte medievale, concerte dar și o retragere cu torțe care va fi urmată, la miezul nopții de focuri de artificii.

 

Nelly Blăjuţ

Sfânta Lumină, adusă, în această seară de la Ierusalim
Eveniment sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:42

Sfânta Lumină, adusă, în această seară de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină, adusă, în această seară de la Ierusalim
Noaptea Muzeelor 2025 la Târgu Mureș
Eveniment sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:28

Noaptea Muzeelor 2025 la Târgu Mureș

Sâmbătă, 17 mai 2025, Târgu Mureș devine scena unui maraton cultural de neratat: Noaptea Muzeelor aduce împreună instituții muzeale, galerii,...

Noaptea Muzeelor 2025 la Târgu Mureș
Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran