Motociclism pe gheață la Târgu Mureș !
Publicat de radiomures, 5 februarie 2012, 00:00
Componenţii a două cluburi de motociclism din Târgu Mureş, Steaua şi Iseco, s-au întrecut astăzi, în zona barajului vechi din localitate, într-o probă spectaculoasă de motociclism pe gheaţă.
În ciuda temperaturilor de sub – 9 grade Celsius, fiecare dintre participanţi a turat la maximum motocicletele echipate cu cauciucuri cu cuie, majoritatea confecţionate artizanal, şi a parcurs un traseu marcat cu jaloane şi stuf pe podul de gheaţă format pe râul Mureş.
Participanţii susţin că proba de motociclism pe gheaţă e diferită de cea de motocros, întrucât presupune o aderenţă scăzută şi necesită mai mult echilibru şi mai mult control din partea motociclistului.
Agerpres