Moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului de interne Carmen Dan va fi votată, astăzi, de deputaţi
Publicat de MIRELA ROTAR, 12 septembrie 2018, 08:16
În timpul dezbaterilor de ieri, ministrul de interne, Carmen Dan, a susţinut că mitingul din 10 august nu a fost unul paşnic şi a fost tratat ca o manifestaţie cu risc asupra ordinii publice, însă intervenţia jandarmilor pentru restabilirea ordinii a fost legală.
Ministrul nu a negat că au existat abuzuri, dar a dat asigurări că cei vinovaţi vor răspunde, aşa cum este firesc să se întâmple şi cu cei care au lovit jandarmii sau au instigat la violenţă.
Deputaţii PNL au susţinut, în schimb, că jandarmii au utilizat practici de intervenţie interzise şi au acţionat împotriva unei majorităţi paşnice a protestatarilor.