Moş Crăciun la copiii cu Ebola
Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 27 decembrie 2014, 12:27
Patru voluntar ai Organizaţiei internaţionale „Medici fără frontiere” au adus magia Sărbătorilor de Iarnă în sufletul copiilor bolnavi de Ebola din Liberia, după ce şi-au vopsit echipamentul de protecţie, pentru a semăna cât mai mult cu Moş Crăciun, omul de zăpadă şi cu doi spiriduşi.
Cei patru voluntari au împărţit apoi dulciuri, jucării şi alte cadouri celor 35 de copii dintr-o unitate medicală, care se ocupă cu tratamentul acestor pacienţi. A urmat apoi un concert de colinde, iar voluntarii au împodobit şi un brad de Crăciun, tocmai pentru ca micuţii bolnavi să simtă şi ei magia sărbătorilor.
În acest an virusul Ebola a ucis peste 7.600 de persoane în ţările din vestul Africii.