Moș Crăciun a venit cu o săptămână mai repede la copiii din centrul de îngrijire ASTRA Brașov

Publicat de MIRELA ROTAR, 18 decembrie 2019, 09:35 / actualizat: 18 decembrie 2019, 11:40
Micuții și-au primit, ieri, darurile, de la „ajutoarele” Moșului – studenții Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”.
Este deja o acțiune tradițională a studenților, care organizează un concert special în cadrul Academiei, în urma căruia strâng jucării, dulciuri și bani, pe care mai apoi le oferă în dar.
Ca în fiecare an, studenții le-au pregătit micuților un program special de colinde, cărora li s-au alăturat și câțiva Moși. Și micuții au pregătit un program de colinde internaționale și poezii, bucurându-se de fiecare moment de care au avut parte:
În acest an, 15 copii au primit daruri de la Moș și ajutoarele sale. Este vorba despre copii din familii cu risc, care primesc sprijin în cadrul centrului.
Psihopedagog Centru Astra, Liliana Bălaș:
Acțiunea a fost organizată împreună cu Primăria municipiului Brașov. Viceprimarul Costel Mihai:
Studenții Academiei au mai oferit daruri și celor de la Centrul pentru Persoane fără Adăpost, dar și unor familii nevoiașe identificate de Direcția de Asistență Socială Brașov.
Astăzi vor oferi daruri și celor de la Casa de tip familial „Lizuca și Patrocle”.