Modificările aduse la Legea vânătorii încalcă dreptul la proprietate

Publicat de radiomures, 3 august 2015, 11:36 / actualizat: 3 august 2015, 22:20
Este semnalul de alarmă tras de Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România, afiliat la Agrostar, într-un comunicat transmis, azi, AGERPRES.
Un exemplu în acest sens este interzicerea păşunatului animalelor pe terenurile agricole în perioada 6 decembrie – 24 aprilie, prevedere prin care, practic, proprietarul de teren nu poate nici să-şi recolteze culturile, dacă acestea sunt preferate de vânat – declară preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România, Marcel Andrei.
O altă prevedere cu semnul întrebării se referă la faptul că li se interzice crescătorilor de animale să îşi protejeze bunurile, respective turma, cu mai mult de doi câini, pentru a nu fi speriat vânatul, în condiţiile în care animalele sălbatice le produc crescătorilor de animale pagube însemnate, iar aceştia nu sunt despăgubiţi.
Sindicalistii cer abrogarea legii, în caz contrar, aceștia sunt decişi să treacă la acţiuni de protest în faţa Parlamentului. Ei vor sesiza şi Avocatul Poporului şi Curtea Constituţională.
Foto: www.saceleanul.ro