Moaştele Sfântului Papă Ioan-Paul al II-lea vor fi expuse la Cluj-Napoca

Publicat de Corina Muntean, 21 octombrie 2017, 19:56
Moaşte ale Sfântului Papă Ioan-Paul al II-lea vor fi expuse mâine în Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca.
Pe parcursul întregii zile, credincioşii se pot ruga şi închina în faţa lor. Ioan Paul al II-lea a vizitat România în mai 1999, fiind prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Pe numele său Karol Wojtyla, a fost primul Suveran Pontif de altă origine decât cea italiană, din 1522.
A condus Biserica Catolică timp de 26 de ani în perioada 1978 – 2005. A murit în 2005, iar în mai 2011 a fost beatificat în Piaţa San Pietro de la Roma, într-o slujbă prezidată de succesorul său, Benedict al XVI-lea.
Trecerea sa în rândul sfinţilor a fost oficiată de Papa Francisc în 2014.