Mitinguri de protest ale angajaţilor din penitenciare

Publicat de MIRELA ROTAR, 13 mai 2019, 07:22
Angajaţii din penitenciarele Aiud şi Rahova organizează, astăzi, mitinguri de protest în faţa celor două închisori, nemulţumiţi de regimul de muncă la care sunt supuşi, informează Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare şi Federaţia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.
Cele două organizaţii sindicale, care reunesc 9.000 de persoane din totalul de 13.000 de salariaţi din sistemul penitenciar, au adoptat un calendar de proteste potrivit căruia în zilele de luni, miercuri şi vineri, vor avea loc mitinguri în penitenciarele din ţară.
Sindicaliştii au următoarele revendicări: adoptarea statutului poliţistului de penitenciare, publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021, interzicerea muncii forţate în sistemul penitenciar, plata muncii suplimentare necompensate cu timp liber, stoparea suprasolicitării şi vulnerabilizării personalului și plata cheltuielilor turistice pentru întreg personalul .
În calendarul de acţiuni de protest pregătit de cele două organizaţii sindicale se mai află şi un miting în Piaţa Victoriei, programat pentru luna iunie, la care sunt aşteptate 3000 de persoane.