Miting, astăzi, în faţa Ministerului Transporturilor

Publicat de MIRELA ROTAR, 23 martie 2022, 08:48
Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) organizează astăzi un miting de protest în faţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, potrivit unui comunicat remis de organizaţia sindicală.
Motivele sunt tergiversarea aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al CFR Călători pe anul 2022 şi întreruperea negocierilor colective, care face ca aceste negocieri să nu se finalizeze cu un contract colectiv de muncă .
Potrivit sursei citate, noul contract colectiv de muncă al CFR Călători trebuie să cuprindă două creşteri salariale: una cu indicele inflaţiei de la 1 aprilie 2022 şi alta de la 1 ianuarie 2023, astfel încât cele două creşteri să cumuleze o creştere salarială de 35% pentru fiecare salariat al CFR Călători.
Astfel, ar putea fi aplicată anul viitor legea privind statutul personalului feroviar.