Misiune dificilă pentru tricolore la „FIBA 3×3 Europe Cup”
Publicat de radiomures, 29 iunie 2017, 12:00
Naționala feminină de baschet 3×3 a României se pregătește în vederea Cupei Europei, competiție care se va desfășura în perioada 7-9 iulie, la Amsterdam, în Olanda. Baschetbalistele tricolore, medaliate cu argint la ediția de anul trecut, de la București, vor avea o misiune dificilă în prima fază a competiției. ”Acvilele” au fost repartizate în grupa A, alături de puternicele formații ale Ungariei și Elveției. Prima este campioana europeană en-titre, iar cea de-a doua este semifinalistă și ocupanta locului patru la ediția de anul trecut.
Primele două clasate din grupă se califică în faza următoare, eliminatorie, a competiției.
România și Ungaria s-a întâlnit de două ori la Europenele de la București, în faza grupelor și în finală, baschetbalistele din țara vecină câștigând ambele jocuri, cu 17-13, respectiv 21-14.
Valeriu Voaideș