Misiune de distrugere de muniție, azi, la Tușnad
Publicat de Stan Lucian, 14 februarie 2024, 08:54
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita informează că astăzi, începând cu ora 10:00, echipajul pirotehnic din cadrul ISU Harghita va executa, în localitatea Tușnad, o misiune de distrugere controlată de elemente de muniții rămase neexplodate în urma conflagrațiilor mondiale, descoperite, în ultimele luni, pe raza județului Harghita și asanate de echipa pirotehnică a unității.
Vor fi distruse un număr de 6 elemente de muniţie: 4 grenade (3 ofensive și 1 defensivă) și 2 bombe de aruncător 82 mm.
Autor: Rodica Boariu