Mircea Diaconu poate candida la alegerile pentru Parlamentul European
Publicat de radiomures, 5 aprilie 2014, 17:55
Decizia judecătorilor nu este definitivă. Potrivit legii, decizia Tribunalului poate să fie atacată de orice persoană interesată, în termen de 24 de ore, iar Curtea de Apel Bucureşti trebuie să soluţioneze cauza în termen de 48 de ore de la înregistrare.
De la data de 16 aprilie, candidaturile independente şi listele de candidaţi ale partidelor pentru alegerile europarlamentare rămân definitive.
Reamintim că Biroul Electoral Central a respins candidaturalui Mircea Diaconu pentru un loc în Parlamentul European pentru că a avut în vedere raportul Agenţiei Naţionale de Integritate privind starea de incompatibilitate în perioada în care a fost senator şi director al Teatrului Nottara din Bucureşti în acelaşi timp.
Ieri, tot la Tribunalul Bucureşti, au fost înaintate alte 24 de contestaţii la decizii similare ale BEC.
Între acestea s-au numărat cele depuse de Gheorghe Funar, Corneliu Vadim Tudor şi Noua Republică.
În cazul lui Funar, TB a decis respingerea contestaţiei, în timp ce pentru Vadim Tudor şi Noua Republică instanţa a amânat discutarea contestaţiilor pentru această după-amiază.
Rador