Mircea Eliade – omul de geniu care a marcat cultura lumii
Publicat de radiomures, 21 septembrie 2015, 09:15 / actualizat: 21 septembrie 2015, 19:50
Astăzi îl evocăm pe Mircea Eliade, scriitorul, filozoful, profesorul, un om, sau omul de geniu care a marcat cultura lumii.
În copilărie, i s-a interzis să citească. La începutul secolului trecut, medicina nu avea soluţii pentru miopia gravă, iar părinţii au fost sfătuiţi să-l ţină pe micul Mircea departe de oboseala cititului. La şcoală, a fost corigent tocmai la română şi limbi străine iar tatăl său îl obliga să studieze pianul, şi îi organiza concerte la care veneau doar rude şi prieteni.
Adolescentul miop care şi-a trecut cu greu corigenţele urma să devină ilustrul profesor de istorie a religiilor din Statele Unite, iubit de hipioti şi chiar în ziua de azi la o întrebare adresată pe forumul liceenilor „Care este autorul român preferat?” cei mai mulţi au răspuns Mircea Eliade. Iată farmecul corigentului ajuns savant, al pianistului fără public, al călătorului exotic care a descoperit tainele Orientului, dar şi iubirea pentru fiica unui învăţat indian, al singurului om cu care Cioran vorbea româneşte, al activistului legionar care în timp ce scria articole antisemite lua poziţie împotriva persecutării intelectualilor evrei, al idolului pentru generaţii întregi de elevi şi studenti din Chicago.
Eliade se obişnuise în copilărie cu eticheta de elev indisciplinat şi mereu corijent. Într-o vară, din senin, el se hotărât să schimbe totul din proprie initiaţivă şi cu propriile puteri.
Întregul text și un videoreportaj pe această temă găsiți pe site-ul eualegromania.ro