Minutul de viitor | În viitor, telefoanele mobile ar putea vedea prin ceață sau prin obstacole, datorită unui cip inventat de o echipă de cercetători din Dallas

Publicat de Rotar Mirela, 1 iulie 2024, 11:23
Acesta permite vizualizarea lucrurilor similar cu utilizarea razelor X, însă fără consecințe asupra sănătății utilizatorului.
O echipă de cercetători de la Universitatea Texas din Dallas și de la Universitatea Națională din Seul, au lucrat 15 ani pentru a pune la punct un nou cip de viziune care poate lua imagini ale obiectelor, similar cu razele X, informează stiripesurse.ro.
Ei au folosit semnale de 200 gigahertzi până la 400 gigahertzi în loc de raze X pentru a alimenta cipul de viziune.
Prima demonstrație a utilizării noii tehnologii s-a făcut în 2022, iar cipul a preluat semnale și a creat o imagine a unui obiect care nu se vedea cu ochiul liber, în ceață, praf sau în spatele altor obiecte.
Proiectul este încă la început dar, dacă se va lansa pe scară largă, cipul ar putea fi folosit, de exemplu, pentru a se observa mai bine animalele sălbatice din păduri și alte jungle dense sau pentru a verifica casele și clădirile pentru posibile infestări.
Raluca Creț
Ascultați rubrica Minutul de viitor, în fiecare zi de luni, la ora 9:20, în emisiunea ”Bună dimineața, Transilvania!”, la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro .