Ministrul Sănătăţii a afirmat că ar exista un alt caz de pacient ars în timpul unei operaţii la Spitalul Floreasca

Publicat de MIRELA ROTAR, 7 ianuarie 2020, 14:51
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat astăzi că există o informaţie potrivit căreia ar mai fi fost încă un caz în care un pacient a suferit arsuri în timpul operaţiei la Spitalul de Urgenţă Floreasca, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care a fost retrimis Corpul de Control la unitatea medicală.
Ministrul a spus că toţi pacienţii care au suferit astfel de arsuri trebuie să le semnaleze.
Pe de altă parte, managerul Spitalului Floreasca, Ionuţ Negoi, a declarat astăzi, că reprezintă ‘un lucru grav’ neacordarea îngrijirilor medicale în timpul programului de lucru.
El a făcut această afirmaţie în contextul în care mai mulţi medici, asistenţi medicali şi infirmiere de la Spitalul Floreasca au anunţat că întrerup activitatea, urmând să asigure asistenţa doar pentru urgenţele ‘majore’. Negoi a mai spus că nu are cunoştinţă că vreun medic din unitatea medicală ar fi refuzat să opereze.