Ministrul Justiţiei va prezenta azi concluziile evaluării Ministerului Public şi DNA

Publicat de radiomures, 29 martie 2017, 11:15
Tudorel Toader face aceste precizări în urma deciziei Curţii Constituţionale potrivit căreia în cazul anchetei privind OUG 13 s-ar fi încălcat legea, după ce s-a întâlnit, luni, cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi şi, în 15 martie, cu procurorul general, Augustin Lazăr.
Ministrul Justiţiei a spus, luni, că evaluările activităţii Ministerului Public şi DNA au fost făcute în termenul stabilit de 14 zile, care s-a împlinit duminică seara, dar va proroga termenul de anunţare a rezultatelor cu două zile, iar decizia şi toate amănuntele legate de aceasta le va anunţa astăzi, la ora 18, într-o conferinţă de presă, de la ora 18.