Ministrul justiţiei declară că aşteaptă sugestii de îmbunătăţire a legislaţiei privind pedepsirea fugarilor
Publicat de Stan Lucian, 6 decembrie 2023, 16:29
Legea fugarilor rămâne o lege bună, necesară, care constituie o pârghie pentru pedepsirea suplimentară a celor care decid că sunt mai presus de lege, a declarat, astăzi, ministrul justiţiei, Alina Gorghiu, după ce Instanţa supremă a contestat actul normativ la Curtea Constituţională.
Ea spune că aşteaptă sugestii de îmbunătăţire a legislaţiei pentru reducerea acestui fenomen:
Vom comunica, așa cum se întâmplă de obicei, procedural, opinia Ministerului de Justiție de susținere a acestei legi, pentru că, din punctul nostru de vedere, rămâne o lege bună, o lege necesară, susținută de guvern, mai ales în contextul în care diverși condamnați pentru fapte variate de corupție, infracțiuni la adresa vieții părăsesc țara cu scopul de a se sustrage justiției din România și de a nu executa pedepsele în penitenciarele românești.
Amintim că Instanţa Supremă a sesizat, aseară, Curtea Constituţională în legătură cu legea fugarilor, întrucât consideră că încalcă dreptul la un proces echitabil şi pe cel la libertate individuală, dar şi prevederile constituţionale privitoare la neretroactivitatea legii.
Actul normativ, prevede că neprezentarea în 7 zile pentru executarea pedepsei se consideră evadare şi se pedepseşte cu până la 3 ani de închisoare. În plus, se aplică retroactiv, adică toţi cei fugiţi din ţară ar trebui să se predea într-o săptămână de la intrarea în vigoare a legii, indiferent când au primit sentinţa definitivă.
Printre VIP-urile care au fugit de închisoare se numără Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de România, Sorin Oprescu, Dragoş Săvulescu şi Cătălin Cherecheş.
Sursa: RRA