Ministrul energiei, Virgil Popescu, a fost audiat de procurorii anticorupție
Publicat de Andrei Borz, 7 martie 2023, 15:44 / actualizat: 7 martie 2023, 18:17
El are calitatea de martor în dosarul măștilor neconforme livrate spitalelor militare, în care sunt cercetați fostul selecționer al echipei naționale de fotbal, Victor Pițurcă, fiul acestuia, Alexandru Pițurcă, și directorul general al Companiei Naționale Romarm, Gabriel Țuțu.
Procurorii susțin că, în perioada martie – aprilie 2020, măști de protecție neconforme, dar și echipamente pentru confecționarea acestora, ar fi fost tranzacționate prin firma lui Alexandru Pițurcă și apoi livrate spitalelor din subordinea Ministerului Apărării.