Ministrul Educaţiei vrea o nouă lege a educației până la sfârşitul anului
Publicat de MIRELA ROTAR, 8 iunie 2021, 21:28 / actualizat: 9 iunie 2021, 17:32
Ministrul educaţiei, Sorin Câmpeanu, vrea ca, până la sfârşitul anului, să fie elaborat proiectul unei noi legii a educaţiei menită să aducă mai multă coerenţă în textul actului normativ care a suferit, de la adoptarea lui în 2011, peste 100 de modificări.
El spune că toate lucrurile bune din actuala legislaţie vor fi păstrate şi, în plus, sunt aşteptate concluziile proiectului naţional al preşedintelui Klaus Iohannis – România educată.
Sorin Câmpeanu:
Legea Educaţiei din 2011 a fost o lege foarte bună. Sistemele de educaţie, însă, fiind sisteme inerţiale în toată lumea, nu numai în România, au avut mari probleme cu a ţine pasul la dezvoltarea accelerată a societăţii, mai ales din punct de vedere tehnologic. Sunt lucruri care, din cauza diferenţei de timp de zece ani, necesită a fi schimbate. Pe de altă parte, ştim cu toţii multiplele modificări care au distrus coerenţa Legii 8. Vreau să păstrăm absolut tot ceea ce este bun. În momentul de faţă, coerenţa lipseşte Legii 1 în forma actuală, cu cele aproape 100 de modificări.
Domeniul educaţiei primeşte 3,6 miliarde de euro, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă depus la Bruxelles.