Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a fost invitată săptămâna aceasta în Legislativ pentru a da detalii despre noile legi ale educaţiei
Publicat de Rotar Mirela, 27 februarie 2023, 07:59
Proiectele celor două acte normative se află de mai mult timp în atenţia experţilor coaliţiei de guvernare, iar Opoziţia ar dori să afle cînd vor intra şi în dezbaterea Legislativului.
Tot la Parlament, astăzi este programată o şedinţă comună pentru a marca un an de la declanşarea războiului din Ucraina.
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc astăzi, de la ora 17:00, în şedinţă comună, pentru a marca un an de la declanşarea agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Războiul a izbucnit în primele ore ale dimineţii de 24 februarie 2022, când Rusia a început prin a lansa un val de rachete înainte ca trupele sale să atace pe trei direcţii dinspre sud, est şi dinspre Belarus, din nord. În conflict au murit până acum zeci de mii de oameni. Unele oraşe au fost distruse, iar aproximativ 8 milioane de ucrainieni au fost forţaţi să se refugieze din calea războiului.
Pe de altă parte, la Senat, miercuri ar putea veni la dezbaterea „Ora Guvernului” ministrul educaţiei, Ligia Deca, la solicitarea USR, care atrăgea atenţia că legile educaţiei trebuie să intre rapid în dezbatere publică şi apoi adoptate de legislativ.
Potrivit unor surse, documentele, legea învăţământului superior şi legea învăţământului preuniversitar, ar putea fi prezentate chiar săptămâna aceasta de ministrul de resort, după ce au fost analizate şi convenite de liderii coaliţiei de la guvernare PSD-PNL-UDMR. Astăzi, la Camera Deputaţilor era programată dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva ministrului muncii, Marius Budăi, de către USR şi Forţa Dreptei, dar aceasta s-a amânat.