Ministrul Dezvoltării s-a aflat astăzi în județul Covasna

Publicat de Uifalean Cristian, 4 august 2023, 19:05
Ministrul Adrian-Ioan Veștea s-a aflat astăzi în județul Covasna, unde a verificat obiective de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.
Astfel, la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Fogolyan Kristof” din municipiul Sfântu Gheorghe, se construiește o secție de boli pneumologice cu 34 de paturi de spitalizare. Valoarea contractului este de peste 28 de milioane de lei, iar stadiul fizic de execuție – de 35%.
În Sfântu Gheorghe, Compania Națională de Investiții a finanțat și construirea unei săli de sport multifuncționale cu 3.000 de locuri, care, în prezent, găzduiește atât manifestări sportive de baschet, volei, handbal și futsal, cât și conferințe, congrese sau concerte.
O altă investiție care va fi realizată în municipiu prevede construirea unui patinoar artificial, cu dotări de hochei, în jurul căruia se vor organiza tribunele cu o capacitate de 2.180 locuri. În prezent, a fost demarată procedura de achiziție publică, valoarea estimată a investiției fiind de aproape 217 milioane de lei.
Autor: Bianca Tomuț