Ministrul de interne cere prefecţilor echidistanţă în pregătirea alegerilor
Publicat de radiomures, 14 septembrie 2016, 14:12
Solicitarea a fost făcută în cadrul primei şedinţe a Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din anul 2016. Ședința s-a desfăşurat în cursul dimineţii, la sediul Ministerului Afacerilor Interne şi la ea au participat, prin videoconferinţă, şi reprezentanţii Guvernului în teritoriu.
Totodată, ministrul de interne a cerut să se ia toate măsurile necesare, astfel încât procesul electoral să se desfăşoare potrivit legii.
S-a subliniat că, faţă de alegerile locale din iunie, în decembrie intervine şi votul de peste hotare.
Prefecţii au precizat că au fost constituite Comisiile judeţene pentru organizarea alegerilor şi că se lucrează la întocmirea caietelor de sarcini, în vederea tipăririi buletinelor de vot.