Ministerul Sănătăţii va regândi proiectele de înfiinţare a spitalelor regionale.
Publicat de radiomures, 17 iulie 2011, 00:00
Ministrul Cseke Attila a declarat la Tîrgu-Mureş că este necesară o reevaluare a proiectelor iniţiale ale spitalelor regionale.
Acestea prevăd un număr de paturi mult prea mare, iar medicina modernă nu se face în unităţi sanitare cu 700-800 de paturi.
Ministrul a dat exemplul spitalelor din Marea Britanie sau din Statele Unite ale Americii, unde unităţile sanitare au între 300 şi 450 de paturi.
În viitor, în România se va pune accent pe ambulatoriul de specialitate şi mai puţin pe internări, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. Cseke Attila nu a precizat ce se va întâmpla cu proiectul de construire a unui spital regional la Tîrgu-Mureş, dar a subliniat că numărul iniţial de paturi, de 870, este prea mare.
Raluca Creţ