Ministerul Sănătăţii va achiziţiona ventilatoare mecanice pentru pacienţii cu afecţiuni respiratorii grave
Publicat de Corina Muntean, 29 ianuarie 2020, 19:59
Așa a anunţat, în această după-amiază ministrul Victor Costache.
El a precizat că achiziţia face parte din planul de măsuri adoptat în contextul infecţiei cu coronavirus, iar aparatele vor ajunge în fiecare spital judeţean şi în centrele special pregătit pentru a trata eventualele cazuri.
Ministrul a menţionat că în Europa sunt confirmate în prezent patru cazuri în Franţa şi patru în Germania, în România nefiind înregistrat nici un caz:
Cele patru cazuri din Germania sunt recente şi sunt o situaţie particulară. Aparent, într-o companie germană a avut loc vizita unei delegaţii din China şi toţi cei patru pacienţi germani au fost în contact cu delegaţia din China. În momentul de faţă, din fericire, în ţara noastră nu avem niciun caz confirmat de coronavirus. Sigur, au existat mai multe suspiciuni deoarece acest virus coincide cu perioada de gripă sezonieră de la noi. Suntem pregătiţi.
Ministrul a mai precizat că la Spitalul Judeţean Bacău şi-a menţinut demisia doar medicul care a fost amendat pentru că nu a anunţat la timp suspiciunea de coronavirus. Ceilalţi medici au renunţat la acest demers, iar spitalul funcţionează normal.
OMS va avea, mâine, o reuniune, pentru a decide dacă va declara coronavirusul o urgenţă internaţională pentru sănătatea publică.