Ministerul Mediului va schimba legislația, spre a permite împușcarea urșilor agresivi
Publicat de Stan Lucian, 11 iulie 2024, 16:30 / actualizat: 18 iulie 2024, 10:40
În acest sens, România va trebui să își asume unele decizii ferme, chiar dacă asta presupune negocieri mai dure cu Comisia Europeană, a subliniat pentru Radio Târgu Mureș, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ionuţ Sorin Banciu:
El a arătat că relocările urșilor sunt inutile, doar se mută pericolul dintr-un loc într-altul, și mai constată că administrațiile locale manifestă timiditate în a lua decizii privind siguranța oamenilor:
Soluțiile aplicate până acum nu sunt eficiente și va trebui să regândim modul în care intervenim, să reducem numărul urșilor în zonele în care riscul ca astfel de fenomene să se întâmple, este mare. Asta va însemna o legislație care să permit împușcarea urșilor în momentul în care intră în localități. Trebuie să ne asumăm că România trebuie să gestioneze mai active situația celei mai mari populații de urși din Europa, cu riscul de a intra în negocieri mai dure cu Comisia Europeană. Pentru că un infrigement pe tema managementului ursului este mai ieftin decât viața unui om.
Ionuţ Sorin Banciu a mai arătat că legile românești trebuie să îi apere și pe cei care, în legitimă apărare și în situații-limită, împușcă ursul agresiv fără să existe un act birocratic prealabil care să îi permită asta.
El s-a referit la faptul că s-a deschis dosar penal în cazul tragediei din Bușteni, unde vânătorul care a încercat să salveze victima a tras în animal, iar armele ulterior i s-au confiscat.
Ieri, premierul Marcel Ciolacu a declarat că e nevoie de o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru modificarea legislaţiei, care va permite eutanasierea sau împușcarea urșilor aflați în „zonele de pericol”.
Autor: Valeriu Russu