Ministerul Finanţelor propune plafonarea preţului la gazele naturale din producţia internă
Publicat de Corina Muntean, 19 iulie 2018, 11:23
Ministerul Finanţelor propune plafonarea preţului la gazele naturale din producţia internă, la producători, la 55 de lei pe Megawatt oră, faţă de aproape 78 de lei, cât este în prezent.
Măsura ar putea fi aplicată până la 30 iunie 2021, se arată într-un proiect de hotărâre publicat pe site-ul instituţiei.
Această plafonare ar fi necesară în opinia reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, întrucât după liberalizarea completă a pieţei gazelor naturale la 1 aprilie anul trecut tendinţa a fost de creştere constantă, continuă şi necontrolată a preţului.