Ministerul Energiei anunţă că România poate produce tot necesarul de energie electrică pentru asigurarea consumului
Publicat de radiomures, 13 februarie 2017, 16:47
Există suficiente unităţi de producţie şi stocuri de combustibil – mai precizează instituţia la solicitarea RRA – pentru acoperirea în totalitate a cererilor interne.
În plus, ţara noastră îşi manifestă disponibilitatea de a exporta.
Importul de energie electrică din această dimineaţă s-a realizat prin intermediul pieţei pentru ziua următoare cuplată cu pieţele din Ungaria, Cehia şi Slovacia – se mai precizează în acelaşi răspuns.
Mecanismul care stă la baza pieţei cuplate este ca toţi consumatorii finali să aibă acces la cea mai ieftină energie disponibilă, iar energia vândută în România era la un preţ mai mare decât cea obţinută din mecanismul cuplării – completează Ministerul Energiei.
Anunţul vine după ce astăzi Transelectrica a postat pe site-ul său că electricitatea produsă în ţară era, în această dimineaţă, de aproape 8.600 de megavaţi, iar consumul depăşea 9 mii de megavaţi.