Ministerul Educaţiei va organiza concurs pentru ocuparea funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ
Publicat de APETRI MARGARETA, 21 iunie 2022, 16:03
Ministerul Educaţiei anunţă organizarea, în perioada iunie – septembrie, a celei de-a 3-a sesiuni a concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.
Cele 1.700 de funcţii rămase vacante vor fi publicate lunea viitoare, iar depunerea dosarelor este programată în prima jumătate a lui iulie.
Proba scrisă se va desfăşura la data de 8 septembrie, urmând ca interviurile să fie susţinute în perioada 22 – 29 septembrie.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 septembrie, iar deciziile de numire se vor emite pe 5 octombrie.
În urma celor două sesiuni anterioare, au fost ocupate peste 80% din funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar.