Ministerul Educaţiei a aprobat modul de acordare a burselor şcolare
Publicat de Rotar Mirela, 13 septembrie 2023, 06:59
Ministerul Educaţiei a aprobat, ieri, modul de acordare a burselor şcolare, cu modificări importante faţă de propunerile iniţiale.
Astfel, vor lua burse de merit 30% din elevii fiecărei clase, dar lista de beneficiari se extinde pentru a include pe toţi elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50.
La clasa a V-a aceste burse se acordă pe baza mediei notelor din primele două module. Iar în cazul elevilor de clasa a IX-a, se revine la criteriul mediei de admitere la liceu.
Vor primi burse de merit şi elevii care obţin premiile I, II şi III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare. De asemenea, cei din loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaţionale.
Se modifică şi criteriul de acordare a burselor sociale pentru elevii din familiile monoparentale, fără a se lua în considerare venitul mediu pe membru de familie. Metodologia cadru urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Sursa: RRA