Ministerul de Interne a făcut ieri o serie de precizări referitoare la noile cărţi electronice de identitate
Publicat de MIRELA ROTAR, 5 august 2021, 07:24 / actualizat: 5 august 2021, 20:29
Acestea sunt emise deja românilor la Cluj-Napoca, într-un proiect pilot.
În spaţiul public au apărut unele controverse legate de conţinutul şi forma acestui document. Chestorul de poliţie Cătălin Aurel Giulescu a oferit astfel explicaţii referitoare la înlocuirea rubricii „sex”, cu „gen”, referitor la bărbaţi şi femei.
El a precizat că proiectul s-a aflat în dezbatere publică dar că, în urma analizelor, e posibil şi ca termenul respectiv să fie schimbat.
Pentru proiectul pilot va conţine menţiunea „gen”, dar tot proiectul, la momentul respectiv, acum Hotărârea de Guvern, stabileşte că sunt doar două opţiuni: „feminin” şi „masculin”. Nu există niciun fel de altă intervenţie. Pe de altă parte, având în vedere faptul că actul de identitate are ca funcţie principală stabilirea identităţii persoanei şi legitimarea, dar are şi o funcţie secundară, este document de călătorie.
În aceste condiţii, suntem obligaţi să respectăm regulamentul Uniunii Europene, să introducem acest element de identificare vizuală, steagul Uniunii, în interiorul căruia se află indicativul României format din două caractere.
Chestorul Giulescu a menţionat că în acest moment, la Cluj-Napoca, toate programările pentru primele cărţi de identitate emise în cadrul proiectului pilot au fost epuizate pentru următoarele 30 de zile.