Ministerul Afacerilor Externe condamnă acțiunile extremiste la adresa românilor din Marea Britanie

Publicat de radiomures, 9 iulie 2016, 16:48
Un magazin aparţinând unor cetăţeni români a fost incendiat, în noaptea de 8 iulie, în localitatea Norwich.
Prin intermediul Ambasadei României la Londra, MAE a solicitat autorităţilor britanice să clarifice această situaţie şi să prevină orice intensificare a tensiunilor sau a oricăror acte ostile la adresa cetăţenilor români din Marea Britanie.
Ministerul Afacerilor Externe are în atenţie acest incident izolat, care ar putea fi considerat ca având caracter discriminatoriu.
MAE adresează, totodată, mulţumiri comunităţii de afaceri din Norwich, care s-a solidarizat şi a fost alături de familia de români afectată de incident.