Mini-festival la Reghin la sfârșitul lunii iulie

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 iulie 2021, 13:58 / actualizat: 5 august 2021, 20:20
În ultimul sfărșit de săptămână din luna iulie, Primăria Municipiului Reghin va organiza o primă ediție a evenimentului “Love Reghin Day&Night” care își propune să devină un festival al orașului.
Evenimentul se va desfășura în Pădurea Rotundă astfel încât numărul de persoane nu va fi limitat, deoarece spațiul este suficient de mare.
“Love Reghin Day & Night” va avea câte ceva pentru toata lumea, spune purtătorul de cuvânt al primăriei Reghin, Imola Grama:
Evenimentul a fost gândit cumva cu valorile unui festival, se va adresa tuturor. Vom avea programe pentru copii, activități foarte multe, jocuri, pe modelul evenimentului de 1 iunie care a avut foarte mare succes. Vom avea momente, activități și muzică pentru toate vârstele, vor fi desigur și comercianți însă nu vom permite să facem foc la pădure.
Intrarea la noul festival de la Reghin va fi liberă atât în data de 23 cât și în 24 iulie, iar în cele două seri muzica va fi dedicată mai întâi generației aniilor 70, iar apoi adolescenților și tinerilor din anii 90 -2000.
Vlad Todoran