Mindthegap Trio – o biografie muzicală ”Made in Târgu Mureș”
Publicat de Rotar Mirela, 18 aprilie 2024, 12:56
Trei muzicieni din Târgu Mureș performează de ceva vreme, aproape un an, într-un proiect artistic, muzical, excepțional. I-am mai prezentat pe Ștefan Ormenișan, Iszlai Tamas și Alex Cioată (mai recent intrat în formula Mindthegap Trio): rock, alternativ, jazz, fussion, rock progresiv, un performance eclectic cu origini în marile repere ale muzicii, pe care le deconstruiesc și le reconstruiesc, explorează și creează un limbaj propriu, cînd ludic, când poetic, când cu aer de improvizație-performance.
Cei trei artiști mizează pe partituri complexe, tumultuoase sau meditative, SF sau progresiv, dramatice sau armonioase, work-in-progress, căci discursul muzical se construiește adesea în fața audienței. Scriam asta despre ei, acum câteva luni.
Curajoși, deschiși spre experiment, jucându-se cu clișeele, artiștii adaugă anul acesta recentei lor biografii, repere cât se poate de relevante: sunt invitați de mari festivaluri: ElectricCastle și GărânaJazzFestival, cântă la Castelul Peleș, la Brașov, vor intra în studio pentru primul album și plănuiesc să se facă vizibili și pe scena internațională.
E de studiat perspectiva/conceptul Mindthegap Trio. Vor cânta mâine seara, la RepublicHub.
Multe sunt de spus, așa că partea de ”poveste” o puteți asculta diseară la ora 22.00 la Pasaj Urban pe www.radiomures.ro, sâmbătă, 20 aprilie, ora 14.00 și un pic, la Graffiti./ și duminică, 21 aprilie, ora 14.00 și un pic, în reluare.
Autor: Diana Gherendi