Militarii care au murit în Afganistan, decoraţi post-mortem de preşedintele Iohannis
Publicat de radiomures, 9 mai 2016, 19:55
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat azi decretele de decorare post-mortem a sublocotenenţilor Marian Iulian Dumitrescu şi Gheorghe Adrian-Ion Vizireanu, căzuţi la datorie sâmbătă în Afganistan.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit post-mortem Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, sublocotenenţilor Marian Iulian Dumitrescu şi Gheorghe Adrian-Ion Vizireanu .
De asemenea, , preşedintele Klaus Iohannis a conferit Medalia Naţională ‘Serviciul Credincios’ Clasa a II-a, cu însemn pentru militari, de război, sergentului major Paul Bogdan-Emanuel Dragomir.
Decorările au fost făcute la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mihnea Motoc.