Mii de medicamente ieftine dispar de pe piață din cauza creșterii taxei de clawback

Publicat de radiomures, 14 iulie 2017, 12:21
Producătorii de medicamente avertizează că odată cu creșterea galopantă a taxei de clawback, care în momentul de față este de 20% din cifra de afaceri, peste 2.000 de medicamente au dispărut de pe piață, în ultimii doi ani.
Este, în special, cazul medicamentelor generice, deci cele cu prețuri mai mici, sub 25 de lei.
Pe de altă parte, pe lista cu medicamente compensate sunt introduse zeci de molecule noi pentru tratamente scumpe iar bugetul pentru compensate a rămas la nivelul anului 2011, adică la 6 miliarde de lei pe an.
Producătorii de medicamente se tem că taxa de clawback ar mai putea crește până la finele anului la 30%, ceea ce ar fi imposibil de suportat.
Directorul executiv al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România, Laurențiu Mihai:
Punând tot timpul molecule noi și neschimbând pragul acesta, e clar că tot ceea ce se adaugă e plătit tot de către producători prin clawback și nu e corect pentru că nu sunt molecule generice noi cele care se adaugă ci cele noi ș scumpe. Atragem atenția că a devenit total insuportabil. De fapt, e insuportabil de ani de zile și, ca dovadă, peste 2.000 de medicamente, majoritatea ieftine, au fost retrase de pe piață tocmai pentru că producătorul de generice nu mai are cum să acopere pierderea adusă de clawback la nivel de 20%.”
Producătorii de medicamente propun ca soluție un calcul diferențiat al taxei clawback pentru produsele lor și eliminarea ei de anul viitor pentru medicamentele generice sau plafonarea acesteia la maxim 16 %.
Ministerul Sănătăţii a reacţionat, ieri, printr-un comunicat, în care spune că autorităţile sanitare nu vor permite ca dreptul pacienţilor la medicamente ieftine şi de calitate, să fie pus sub semnul întrebării. Îngrijorările producătorilor de medicamente generice nu sunt justificate – a declarat pentru RRA, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Augustus Costache:
Afirmaţia conform căreia taxa de clawback tinde să ajungă la 30% este exagerată, în condiţiile în care în trimestrul I al acestui an taxa respectivă a fost de 19,86%. Trebuie subliniat că medicamentele noi pentru care s-au încheiat contracte nu intră în calculul taxei clawback, deci consumul acestor medicamente nu influenţează în niciun fel nivelul taxei respective.”
Cristina Bulbescu