Mihaela Cambei, triplă campioană europeană la haltere

Publicat de Andrei Borz, 16 aprilie 2023, 14:59
Sportiva română Mihaela Cambei (foto) a cucerit, sâmbătă seara, trei medalii de aur la categoria 49 kg, la Campionatele Europene de haltere de la Erevan (Armenia). Potrivit Federației Române de specialitate, Cambei s-a impus la smuls cu 92 kg, nou record european, la aruncat cu 106 kg, iar la total cu 198 kg, rezultat ce constituie, de asemenea, un nou record continental.
Tot sâmbătă, România a mai cucerit două medalii de argint prin Cosmina Pană la categoria 45 kg, la smuls cu 70 kg și la total, cu 153 kg.
Valeriu Voaideș