Miercurea viitoare ar putea începe trendul descendent al pandemiei, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila
Publicat de MIRELA ROTAR, 2 februarie 2022, 17:16 / actualizat: 2 februarie 2022, 20:43
România a avut astăzi aproape 36.000 de cazuri noi de COVID-19 din 110.000 de teste, ceea ce înseamnă un grad de pozitivare de 38,36%.
Aproape 10.500 de oameni infectați cu SARS-CoV-2 sunt internați în spitale, dintre care 973 la terapie intensivă.
Au fost raportate și 120 de decese asociate. 29 de orașe și municipii au o rată de infectare cumulată la 14 zile de peste 20 de cazuri la mia de locuitori, cea mai mare incidență fiind în municipiul Dej din județul Cluj – 35,5 la mie.
Cu toate acestea, cursurile se țin în continuare cu prezență fizică pentru că nu acesta este indicatorul în funcție de care se decide trecerea în online – a explicat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.
Miercurea viitoare ar putea începe trendul descendent al pandemiei, a spus ministrul sănătății, Alexandru Rafila.