Meteorologii au emis o atenţionare de instabilitate atmosferică accentuată pentru cea mai mare parte a țării
Publicat de radiomures, 14 mai 2018, 17:35
Atenţionarea intră în vigoare mâine, la ora 12:00, şi este valabilă până miercuri, la ora 16:00. În acest interval, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de vânt.
De asemenea, de mâine-seară până miercuri dimineaţă, se activează şi o avertizare cod galben care vizează Oltenia, Maramureşul, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi nordul Munteniei, de asemenea zona de munte a Banatului şi Crişanei.
În aceste zone cantităţile de apă pot depăşi, izolat, 50 de litri pe metru pătrat.