Meteorologii anunţă vreme caldă de Crăciun
Publicat de radiomures, 24 decembrie 2017, 19:00
În sudul şi estul ţării, maximele termice vor fi ajunge luni, la 15 grade, – a precizat pentru Radio România Actualităţi, meteorologul de serviciu de la Administraţia Naţională de Meteorologie, Dinu Mărăşoiu.
O perioadă destul de caldă, care tocmai a început astăzi, în ajun, şi continuă în toate zilele de Crăciun, şi spun aceasta legat în special de valorile temperaturii maxime. Mâine, în general, între 5 şi 15 grade, dar şi în zilele următoare vor fi valori de 13 -14 grade, mai ales în sudul ţării, la fel evoluând lucrurile şi în Bucureşti, încă de mâine aşteptăm o maximă de 12-13 grade, care să se menţină la nivel de 11-12 grade şi în celelalte zile de Crăciun.
Eventual, o să apară, ici-colo, ceaţa, cel mai probabil în dimineaţa zilei de 26 decembrie, pentru partea de sud, sud-est a ţării, izolat şi în restul teritoriilor. Nopţile sunt şi ele destul de calde, iar în Capitală mercurul termometrelor va oscila în jur de 0 grade în toate aceste nopţi.